Harta fusese rodul unei munci migaloase intinse pe intreaga durata a vacantei de vara si avea ca scop declarat reflectarea cat mai fidela a ordinii lumii. Pentru inceput, a lumii in centrul careia se afla o silueta cu ghiozdan ce il reprezenta pe Pavel, centru al universului sau si, in corespondenta, punctul de pornire a vastei intreprinderi cartografice. - mai mult>
Adevarul despre revolutia din Iran. Studiu de caz
Nu stiu adevarul despre revolutia din Iran, dar am impresia ca toata tara il stie si e dornica sa mi-l bage pe gat.
Stiristii si analistii posturilor TV din Romania, ce par recrutati cu grija din randul babelor veninoase si fatarnice ce pun la cale cate o executie publica la usa bisericilor din sate, livreaza cu nemiluita adevaruri generale. Ingredientul nelipsit, adanc implantat in mintea celor saraci cu duhul, consta in insamantarea modelului de percepere a realitatii proprie unor variatii ale teoriilor conspiratiei. - mai mult>
Picasso, fertilitatea duala
Mi s-a spus azi ca unele dintre desenele pe care le vazusem la Berlin nu mai sunt disponibile dupa o vizita nocturna a unor necunoscuti. Picasso si Matisse, in principal. Mi-a amintit de senzatia contradictorie avuta la plimbarea printre Picasso-uri (…) Intrasem avand in cap o interpretare usuratica a vietii-operei centrata pe imaginea incrucisarii trasaturilor feminine ale muzelor (urechea Olgai, ochii lui Marie-Therese) unei vieti duble (artist boem vs. pater familias de weekend) codate in cheia evolutiei volumelor in plan. Asta e, cartile bune nu raman asa bine conservate in memorie. De buna seama, asteptarile cuiva care vine cu interpretarea de acasa au fost prevazute - vezi de ce>
Remediu pentru lucrurile ce raman in cap
Am gasit cel mai potrivit remediu pentru lucrurile ce raman in cap cate o zi intreaga. Sunt lucrurile care raman in cap cu anii, iar frazeologia muzicala e doar cel mai la indemana mediu in care le testez. S-ar putea sa aiba un efect si asupra durerilor de cap, iar despre aplicabilitatea in largi proiecte de inginerie sociala nici nu indraznesc sa visez.
I’m thinkin’ about my doorbell
When ya gonna ring it, when ya gonna ring it - vezi despre ce vorbesc>
Lucruri ce raman in cap cate o zi intreaga
Curios cum ramane cateodata un cantecel in cap si nu se da dus nici cu biciul nici cu zaharelul. Sing along:
you stole the sun/ straight from my heart/ from my heart/ from my heart
with no excuses/ just fell apart/ fell apart/ fell apart
no, you won`t make a mess of me/ mess of me/ mess of me… (mai mult…)
Dadabucfotorandomness as life
Detalii random (uneori un sfert din poza, alteori aproape toata, niciodata produsul artistic in toata splendoarea) din poze mai vechi avand ca subiect comun orasul/metropola/aglomerarea cvasiurbana artagoasa a Bucurestiului. Si da, poza din Vama e la locul ei aici.
De asta vara
De asta vara, de pe cand fularele pareau accesorii pentru nunti, iar Universitatea disparuse in spatele unui mesh, spre mirarea marelui erou national.
Prevestiri din anul Boului
Faceam parte din gama discreta a acelor workaholici pierduti in vreun proiect cu autor colectiv, nestructurat si haotic, care se chinuiau sa se ia in serios in lipsa unei dispozitii oficiale in acest sens; indivizi care fac orele suplimentare fara sa li se ceara si de obicei fara sa li se observe vreodata si isi petrec majoritatea weekend-urilor tot la birou pentru a nu lasa lucrurile neterminate, pentru a gasi mereu noi modalitati de a fi in control, in final pentru a se consemna ca au facut tot ce le statea in putinta. In compensatie zeii corporatisti ii haruiesc cu un obiect al muncii atat de particular si de confuz, a carui utilitate si importanta lumeasca li se dezvaluie cu greu pana si acestor titani ai birocratiei.
Acesta ar fi pe scurt mecanismul prin care cineva investit peste noapte cu o responsabilitate ca aceea de a gasi strategii de eficientizare a consumului de carton presat se invaluie brusc intr-un nor misterios si sumbru, ca Ganymede ridicat in Olimp. Lupta impotriva degradarii iubirii de sine nu ia in acest caz forma dezvoltarii unor laturi complementare ale personalitatii sau cultivarii unui eu social sau erotic, deoarece toata lumea stie ca nu e bine sa alergi dupa doi iepuri. Asa ca titularul postului strange cat poate vrabia din mana si printr-o asceza si o practica necontenita a autosugestiei ajunge sa ii confere sarcinii sale o aura de intimitate creatoare, de nedeconspirat cu nici un pret.
In rarele momente cand pot fi observati in societate exista cateva semne dupa care pot fi recunoscuti imediat si fara gres acesti copii mai putin doriti ai capitalismului tarziu: bauturile scumpe si eventual monosilabice comandate de la bar – efect al raritatii iesirilor si al lipsei cronice de pofta si evitarea schimbului de priviri cu cei din jur, nedorind sa initieze vreo conversatie. Dupa un timp indelungat in care un asemenea subiect este in centrul preocuparilor tale zilnice, iti este greu sa te acordezi la alte registre pentru care “ceea ce faci tu”, continutul conditiei tale de homo faber nu poate reprezenta decat ceva trivial si insignifiant, capabil doar sa starneasca rasete cand te ridici sa cauti toaleta.
Despre efectul civilizator al televiziunii de stiri
Domeniul de posibilitate al vulgaritatii este spatiul circumscris in “aici si acum” al realitatii personale. Spatiu prin excelenta usor alterabil si promiscuu, expus nu doar la stimuli si continuturi empirice directe, cat la interventia mediatorilor ce livreaza realitati la kilogram. Redimensionate ca importanta prin iluzia simultaneitatii in direct si simularea privirii ubicue, toate au in comun textura si dimensiunea istorica autentica a unui ostropel regurgitat la ore fixe de tatulici.
Daca vreun medieval cu dintii stricati cauta luminile ratiunii si locuirea in sine prin izolarea gandirii directionate de datele simturilor, considerate impure, implinirea generatiilor ce i-au urmat duce o lupta mult mai pasionanta si mai barbateasca, caci are de a face cu un bombardament continuu de tatulici (exista si personaje cu adevarat sinistre in media, dar de ele mi-e deja prea frica pentru a le numi). Repertoriul de conceptii, trairi, mese de pranz si indispozitii matinale ale unui asemenea erou civilizator mediatic face parte din realitatea impartita pe intervale orare si grade de toxicitate a degustatorului de stiri (si alte tragedii umane). Un sir de intamplari fara cap si fara coada ce se desira haotic pe masura ce se intampla (sub pretextul unei deontologii necrofile a profesiei) balteste intr-un sos purulent de false argumente etice si terifiante invocari culpabilizatoare ce constituie substanta televiziunii de stiri.
Personajul fictiv al generatiei are o atitudine relaxata fata de hrana semipreparata, fata de rosiile fara gust de la Carrefour si una de intelegere fata de suvoiul de laturi informationale (explicate prin mecanisme de piata si rating). Comunitatea infiereaza sistematic fumatul si fumatorii care se incapataneaza sa strice media sperantei de viata a natiunii, judetului, rasei si cartierului. Traim ce e drept, in medie, mai mult decat medievalii, ceea ce ipotetic inseamna ca facem mai mult si mai multe. Dar sunt si copii nascuti orbi, surzi, idioti sau nevolnici care traiesc o suta de ani fara sa se sinchiseasca de frontierele cunoasterii umane.
P.S. Conceptul de sanatate televizat e o vulgaritate spusa de o baba proasta.
Publicitate stradala
“Vrei sa traiesti in Primaverii?” ma intreaba un gras la metrou. Eu tac, nu stiu, nu-l cunosc. “Vrei sa traiesti in Primaverii?”, zice pe acelasi ton. E plictisit, ii stie el pe astia ca mine si bate vantul in metrou. Ma priveste insistent, ma intorc involuntar in profil. Dimineata mi-am stors un cos, acum probabil imi acopera un obraz intreg, sangerand purulent. “Poate, care-i treaba?”, intru in joc ca unul care il joaca, ba chiar scrie reguli in pauza de pranz. “Vino maine la patru la Fabrica de Paine”, zice, la fel de egal.
Ma duc, ne gasim. Poate am putea sa ne tutuim. Da, sa ne tutuim, sa ne tutuim toata viata. Dar sa revenim. Sa revenim, sa revenim si sa ne tutuim. Nu e simplu. Trebuie aia si aia. Alea sunt. Mai e ceva. “Ca sa traiesti in Primaverii trebuie sa ai un ideal. Si idealul , mai mult sau mai putin, este chiar sa traiesti in Primaverii.”
Am plecat. Acum e mai bine. Nu voi trai de maine in Primaverii, nici macar n-as locui acolo, dar am un ideal. Si de cand am un ideal, simt intr-adevar ca supravietuirea merita traita.
