Aici am gasit un refren care-mi bantuia confuziile de pe la 16 ani. Tin minte ca l-am pus coloana sonora la un reportaj la televiziunea locala (era despre un parculet unde ieseau cetatenii cartierelor muncitoresti si care era pus in pericol de o constructie si lasat in paragina/vandalizat pana se gasea o solutie) ce sa spun, avea mesajul potrivit: “No one can take you away from me now/Don’t worry if they take me away/No one can take you away from me now/Don’t matter how long we have to wait”. Asta-i treaba cu cauzele marete, daca nu sunt sustinute estetic nu intereseaza. Piesa are vreo 15 ani dar parca ar avea o mie (banalitatea versurilor e atemporala (sic!), pare ca s-au straduit sa scrie strofele dupa model silogistic, dar refrenul compenseaza). Si mai e ceva straniu: “I always used to believe/That beauty was skin deep…” (e ca nuca in perete). Probabil ca au avut un copywriter de le-a aranjat frumos in pagina, sa dea bine si clientul sa fie satisfacut.
Scrisoare de intentie catre compania care mi-a cerut doua calitati pentru un post de management: sa am “stil” si sa am “clasa”.
“Tot ce fac eu in orice moment al zilei poarta amprenta stilului, cu exceptia activitatilor care cer o mai mare concentrare de “clasa”. Sunt rafinat, sofisticat, rasat. In unele cercuri numele meu este sinonim cu “glamour”, acronim al excelentei, plenitudine a formei si continutului, a codului si culorilor, reper intangibil al aspiratiilor estetice ale departamentelor de marketing si vanzari din trei industrii luate aleatoriu.
Cand intervin intr-o adunare, vietile tuturor (si strategiile cincinale) ajung neasteptat intr-un moment de rascruce. Contese, marchizi, magnati ai petrolului si mari moguli (media) si-ar da fara ezitare zece ani din viata daca astfel ar putea impartasi un strop din stilul meu. Un om de lume mi-a spus odata ca ar schimba fericit ani de placeri pe cinci minute de inactivitate rafinata in pielea mea.
De altfel, am realizat demult (prin fulguratii revelatorii, gandirea sau analiza conceptuala sunt prozaice si plebee, proprii vulgului, de neconceput in relatie cu Stilul), ca inactivitatea este cea mai fructuoasa abordare corporatista din punctul de vedere al idealului estetic cu care persoana mea este asociata.
In conformitate cu cele de mai sus, sunt in masura sa va comunic urmatoarele:
- dispun cedarea neinspiratului birou pe care mi l-ati prezentat in favoarea unui sarman copil al vulgului muncitor lipsit de binecuvantarile gratiei;
-pentru implinirea neingradita a destinului companiei in relatie cu stralucitoarea prezenta a persoanei mele in spatiul corporatist recomand un dormitor tip rococo dotat cu mobila stil si ecleraj corespunzator. In lipsa acestuia emanatiile de stil si clasa atat de necesare colectivului dvs. de salariati ar fi cu totul improbabile.
-dispun recrutarea urgenta a unei echipe tinere si ambitioase, cu experienta anterioara in proiecte similare de succes si dotarea obligatorie cu manusi tip perie, blana mea avand de suferit in lipsa acestor specialisti.
Semnat: The Cheshire Cat, Business Development Manager”
P.S. Promit ca asta e ultima oara cand mai consum energie, timp si bani cu analfabeti bovarici si firme de gagici de fotbalisti. Cat despre rolul de interfata intre patron si angajatii lui (imbecili) il cedez oricand unei persoane asupra careia s-a pogorat stilul si gratia, dar neaparat dotata cu nervi din plastic.
Acum ca m-am inveselit, am gasit si o ilustrare delicioasa:
