Despre efectul civilizator al televiziunii de stiri

Domeniul de posibilitate al vulgaritatii este spatiul circumscris in “aici si acum” al realitatii personale. Spatiu prin excelenta usor alterabil si promiscuu, expus nu doar la stimuli si continuturi empirice directe, cat la interventia mediatorilor ce livreaza realitati la kilogram. Redimensionate ca importanta prin iluzia simultaneitatii in direct si simularea privirii ubicue, toate au in comun textura si dimensiunea istorica autentica a unui ostropel regurgitat la ore fixe de tatulici.

Daca vreun medieval cu dintii stricati cauta luminile ratiunii si locuirea in sine prin izolarea gandirii directionate de datele simturilor, considerate impure, implinirea generatiilor ce i-au urmat duce o lupta mult mai pasionanta si mai barbateasca, caci are de a face cu un bombardament continuu de tatulici (exista si personaje cu adevarat sinistre in media, dar de ele mi-e deja prea frica pentru a le numi). Repertoriul de conceptii, trairi, mese de pranz si indispozitii matinale ale unui asemenea erou civilizator mediatic face parte din realitatea impartita pe intervale orare si grade de toxicitate a degustatorului de stiri (si alte tragedii umane). Un sir de intamplari fara cap si fara coada ce se desira haotic pe masura ce se intampla (sub pretextul unei deontologii necrofile a profesiei) balteste intr-un sos purulent de false argumente etice si terifiante invocari culpabilizatoare ce constituie substanta televiziunii de stiri.

Personajul fictiv al generatiei are o atitudine relaxata fata de hrana semipreparata, fata de rosiile fara gust de la Carrefour si una de intelegere fata de suvoiul de laturi informationale (explicate prin mecanisme de piata si rating). Comunitatea infiereaza sistematic fumatul si fumatorii care se incapataneaza sa strice media sperantei de viata a natiunii, judetului, rasei si cartierului. Traim ce e drept, in medie, mai mult decat medievalii, ceea ce ipotetic inseamna ca facem mai mult si mai multe. Dar sunt si copii nascuti orbi, surzi, idioti sau nevolnici care traiesc o suta de ani fara sa se sinchiseasca de frontierele cunoasterii umane.

P.S.  Conceptul de sanatate televizat e o vulgaritate spusa de o baba proasta.

Publicat în: on noiembrie 17, 2008 at 5:57 pm Scrieti un comentariu

Publicitate stradala

“Vrei sa traiesti in Primaverii?” ma intreaba un gras la metrou. Eu tac, nu stiu, nu-l cunosc. “Vrei sa traiesti in Primaverii?”, zice pe acelasi ton. E plictisit, ii stie el pe astia ca mine si bate vantul in metrou. Ma priveste insistent, ma intorc involuntar in profil. Dimineata mi-am stors un cos, acum probabil imi acopera un obraz intreg, sangerand purulent. “Poate, care-i treaba?”, intru in joc ca unul care il joaca, ba chiar scrie reguli in pauza de pranz. “Vino maine la patru la Fabrica de Paine”, zice, la fel de egal.

Ma duc, ne gasim. Poate am putea sa ne tutuim. Da, sa ne tutuim, sa ne tutuim toata viata. Dar sa revenim. Sa revenim, sa revenim si sa ne tutuim. Nu e simplu. Trebuie aia si aia. Alea sunt. Mai e ceva. “Ca sa traiesti in Primaverii trebuie sa ai un ideal. Si idealul , mai mult sau mai putin, este chiar sa traiesti in Primaverii.”

Am plecat. Acum e mai bine. Nu voi trai de maine in Primaverii, nici macar n-as locui acolo, dar am un ideal. Si de cand am un ideal, simt intr-adevar ca supravietuirea merita traita.

Publicat în: on noiembrie 11, 2008 at 8:57 pm Scrieti un comentariu