Il cheama Mihai. Sau Stefan, sau Diana.
S-a nascut in Galati, sau Bistrita, sau Focsani.
Parintii lui au fost contabili, sau militieni sau gestionari. Sau presedinti de CAP, intrati in administratia locala. Sau neinregimentati politic, dar cunoscand, ca in idilicele comunitati de provincie, pe toata lumea.
A terminat liceul dupa revolutie prin grija profesorilor intelegatori, iar parintii s-au intrebat ingrijorati: ce ne facem cu micutul? Nu-l prea duce capul, dar e de-al nostru.”
Niste amici de familie l-au angajat ca marketing, stiind ca afacerea lor are nevoie de influenta parintilor in comunitate. Colegii lui, unul si unul, reprezentau copiii finantelor, politiei, partidului la putere, opozitiei cartitoare, si ceva puradei de ministere.
Afacerea avea nevoie de un teren, de o fabrica veche, de suflete, de orice era al statului, si nu mai era bine sa fie.
Le-a primit, le-a vandut, iar de undeva de sus s-a pogorat in mintea vlastarelor de judet competenta manageriala maxima.
Un var indepartat intrase la o facultate.
S-a aranjat si pentru el la o particulara unde nu pica nimeni, garantat. In doi-trei ani, scapa de complexe.
A primit o masina de servici, iar politistii din oras i-au adus permisul acasa.
Cu felicitari si numere de telefon, pentru eventuale probleme.
A vrut o casa noua, primaria i-a oferit una de la ANL, intr-o ceremonie televizata.
Tovarasii din liceu au aflat ca are o pozitie importanta.
Au injghebat la repezeala: o firma de distributie care nu prea distribuia, o companie de consultanta in absolut orice problema, o agentie de publicitate care nu promova, un ziar local in care tanarul
siluia cate o fraza. O filiala a universitatii care ii trimisese diploma
s-a deschis in oras. A acceptat pozitia de doctorand si apoi a primit un curs pe care il frecventa la fel de des ca studiosii sai discipoli.
A fost propus parlamentar, ales si mutat in capitala. Apare zilnic la televizor, iar prietenii lui conduc business-uri de importanta nationala.
Presa nu se mai satura de vorbele lor de duh, scolile ii ofera ca model,
oamenii de cultura le inchina ode, campionii din sport isi ofera gatul intins pentru a fi medaliati.
In acest timp, cealalta jumatate de tara cauta noi provocari*.
*Pentru cine nu e familiarizat cu termenul, in romana uzuala “a cauta noi provocari”= a ramane fara job, a fi ramas pe drumuri, cu rate si copii de crescut.
cat adevar in povestioara asta smulsa din realitate! culmea, cei despre care vorbesti sunt multi si toti aflati in posturi bine asezate, avand putere de decizie (administratie publica, parlament, guvern, agentii guvernamentale…). ceilalti, ooo! ceilalti, care chiar sunt posesorii unui intelect nativ, detinatori ai unei diplome adevarate, n-au nu’s cate masterate, doctorate, CV-uri kilometrice si specializari postuniversitare (toate facute cu bani, asa cum spui tu, diploma venindu-le frumusel acasa), dar sunt profesionisti cu adevarat, ii regasesti in randurile somerilor sau a celor care nu mai beneficiaza de nici un fel de ajutor social! neavand pile, relatii, cunostinte, disperati, accepta orice munca pentru … supravietuire. tipul acestui licentiat provenit din familii modeste, extrem de inteligent, l-am intalnit lucrand ca muncitor in constructii, sofer de taxi, vanzatoare, femeie de serviciu etc. este dramatic ce se intampla azi in Romania si, personal, nu vad nici o reabilitare in viitor atata vreme cat valoarea reala este marginalizata, umilita, sfidata iar tinicheaua este promovata continuu.
“l-am intalnit lucrand ca muncitor in constructii, sofer de taxi, vanzatoare, femeie de serviciu etc. este dramatic ce se intampla azi in Romania”
Personal nu cred ca acest dramatism se intampla EXCLUSIV in Romania. Poate este un dramatism cu care noi nu eram obisnuiti, inca nu suntem obisnuiti, si a venit prin cultura occidentala ce ne-a invadat dupa anii ‘90. Cunosc oameni cu diplome plecati in afara sa lucreze in constructii si sunt convins ca astfel de exemple pot fi extrapolate. Acest dramatism este un lucru obisnuit in occident, referitor la cei carora nu le place sa se vanda … adica sa renunte la gandirea utila in favoarea servilismului pentru o viata “indestulata”.
corect. si eu cunosc licentiati care lucreaza altceva in strainatate, dar o fac pt ca acolo castiga mult mai mult decat daca ar fi ramas in tara pe profesia lor … incerta! numai ca eu vorbesc de licentiati care nu-si gasesc loc de munca in tara, chiar daca aplica la “n” firme pt ca … n-au pile! angajarile se fac pe pile in proportie de 80% si cred ca nu exagerez de loc. sunt absolventi romani de mastere Harvard si alte universitati cu renume care, intorsi in tara NU SI-AU GASIT NICI UN JOB! o tanara era disperata. spunea ca accepta orice, chiar si secretara numai sa aiba din ce trai! peste tot primea un singur raspuns: “Ne pare rau, sunteti prea calificata pt postul de manager etc.etc”
)) hai sa fim seriosi si sa nu minimalizam ceea ce este extrem de evident!
In cazul Romaniei (mai mult decat in alte cazuri), nu piata reglementeaza carierele cat omniprezenta statului in economie si insecuritatea generata in mediul privat de practicile de coruptie si santaj. Business-ul e o competitie si astfel, o afacere nu trebuie sa se protejeze doar pe ea insasi de imixtiuni, ci si sa preintampine dobandirea de avantaje de piata ale concurentei presupus mai apropiata de autoritati.
Companiile private tind sa emuleze structurile de stat care le sunt parteneri/clienti, sau care prin
control/santaj le ameninta viitorul. Asa ca in momentul in care o companie ridica un pic capul,incearca sa-si asigure spatele, angajand nulitatile-rude ale factorilor de influenta din mediul de business. Adica 70% protejati ai preaputernicilor de la stat, 30% odrasle ale potentialilor clienti, adunate de pe la terase.
Si asa vechii angajati afla ce e aia “libertatea pentru femei”, cine si-a mai pus silicoane si ce masini si-a luat poponet, in scurtul timp in care predau bazele de date si “know-how-ul”. Caci noii angajati par a avea un jargon specific pentru tot ce e legat de munca efectiva din firma, inteles numai de absolventi ai plajelor si teraselor din Dorobanti. Iar orice crestere organica a unui business e o excentricitate complicata cand poti iesi cu administratia si justitia la o cafea asteptand, nu fara temei, sa-ti vina randul.