justitiari contra utilitaristi
Discutam doua tipuri de argumentatie: unul justitiar si unul utilitarist.
Primul sustine ca activitatea lui Obama nu justifica acordarea premiului Nobel pentru Pace si ca numele presedintelui american nu avea ce cauta pe lista celor distinsi anterior. Sunt aduse aici exemple ilustre ca cele ale Maicii Tereza, Albert Schweitzer, Desmond Tutu, Nelson Mandela, Yasser Arafat. Intr-adevar, presedintele SUA nu are aura de martir a celor amintiti, nici idealismul ce i-a ridicat pe acestia deasupra conditiei umane, iar activitatea sa in functie e inca departe de a fi edificatoare (cu exceptia, incerta ca atatea altor dosare, a demersului initiat in cazul Iranului). Cu asta pare a fi de acord toata lumea.
Ce ne scapa aici? Conform utilitaristilor, faptul ca este omisa intrebarea cu privire la cat valoreaza un Premiu Nobel pentru Pace si cui foloseste el (direct si indirect). Ca multe premii Nobel pentru Pace acordate pe drept unor persoane ce le meritau fara nici un dubiu au avut doar o insemnatate regionala (sau doar locala). Ca metanaratiunile misionar-inspirationale, desi continua sa faca prozeliti, sunt din ce in ce mai greu de decelat de idealismele planuite cu grija de propaganda si advertiseri. Ca traim timpuri ale asemanarii, in care conditia umana isi ingusteaza temeinic domeniul de posibilitate (teza nivelarii interpretative a lumii prin globalizare, discutabila, dar merita amintita), iar metafora de “presedinte a lumii libere” a pierdut mult din valoarea poetica.
Argumentul european al deciziei este unul utilitarist, fara nuante. Nu performanta nominalizatului a fost luata in calcul, ci sporirea utilitatii Premiului Nobel si redimensionarea acesteia (de la importanta locala, la cea mondiala), in sensul in care conflictele interne din Togo sunt problemele comunitatii internationale. De la administratia americana se asteapta rezolvari, iar in acest sens Angela Merkel saluta alegerea comisiei norvegiene ca pe un sprijin acordat indirect politicilor UE (“an incentive to the president and to us all”). Iar Thorbjoern Jagland, presedintele Comitetului Nobel, a remarcat ca premiul din acest an surprinde “spiritul timpului, esenta prezentului”, continuand cu observatia de un pragmatism nonsalant ca “exista riscul ca premiul sa fi fost acordat prea tarziu”.
Iar trivializarea acestui punct de vedere utilitarist (ex. Mihail Neamtu, Ioan T. Morar, ca sa citez doar opinii pe care le citesc, ma intereseaza si le apreciez) face ca ceea ce putea fi, bine intemeiat, o discutie argumentata, sa ramana doar un exercitiu de stil partinic si refuzat de obiectivitate.
P.S. Nu pot sa nu fiu in continuare sceptic in ceea ce il priveste pe presedintele american, dar punctul de vedere european merita mai multă atenţie.
sunt de acord cu argumentația dvs., însă impresia mea este că impactul premiului Nobel se bazează în mare parte pe justificarea sa ”justițiară”. Fiind cel mai ”popular” premiu din lume, așteptările sunt ca cei care câștigă să-l și merite, din punct de vedere al realizărilor personale. Ori, premiul acordat președintelui Obama pare mai mult un premiu pentru noua administrație americană în general, tocmai pentru că președintele nu are încă o personalitate distinctă, pregnantă – că nici n-a trecut sufiecientă vreme ! observația “exista riscul ca premiul sa fi fost acordat prea tarziu” sună ușor hilar.
Din păcate, mi-e teamă că argumentele utilitariste, oricât de juste ar fi, transformă premiul Nobel într-o anexă a intereselor UE (chiar dacă ele coincid cu interesele comunității internaționale) și scad din importanța sa globală.