Herta MÜLLER

“Oare putem spune că tocmai cele mai mărunte obiecte, fie ele şi goarna, acordeonul sau batista, înnoadă cele mai desperecheate lucruri în viaţă? Şi că obiectele se mişcă-n cerc, iar în devierile lor există ceva supus repetiţiei – supus unui cerc drăcesc? Poţi s-o crezi, dar nu s-o spui. Dar ceea ce nu poţi spune, o poţi scrie. Fiindcă scrisul e un act mut, o muncă de la creier la mînă. Care omite gura. …

Sunetul vorbelor ştie că trebuie să-nşele, fiindcă obiectele te-nşeală cu materialul lor, iar sentimentele cu gesturile lor. În punctul de întretăiere unde se întîlnesc înşelăciunea materialelor cu aceea a gesturilor, sunetul vorbelor se oploşeşte cu adevărul său născocit. Cînd scrii, nu poate fi vorba de încredere, ci mai degrabă de onestitatea înşelăciunii.”

“Orice cuvînt ştie ceva despre cercul drăcesc”, discurs rostit la primirea Premiului Nobel pentru Literatură, Stockholm, 2009,

link.

Un strain a castigat un premiu

Dupa cum spuneam si aici, inauntrul fiecaruia dintre noi salasluieste cate un turist strain ce se intreaba nedumerit privitor la obiceiurile locului. Nu e mai putin adevarat ca atunci cand ne abandonam confortului strainilor, acelasi personaj tanjeste dupa mamaliga cu ficatei si lautari. Cel care o arde visceral prin adancurile mele tocmai a fost premiat si astfel, binedispus de dimineata. Pe alexmoldovan.ro. Cu un Thomas Bernhard.

Sa-l cunoastem si sa-l iubim pe acest strain confuz. Ca e de-al nostru!

Am gasit ceva

Am gasit ceva. Si chiar imi place cum arata asa:

http://www.proza.ro/proza.php/proza/13912383/index.html

http://www.proza.ro/proza.php/proza/13912579/index.html

Pisici din carti

Un pisoi e esential pentru gandirea sanatoasa; atrage intotdeauna atentia asupra faptului ca sunt lucruri despre care mai bine s-ar tace (in mod wittgensteinian).

Am cunoscut nationalisti cu biblioteci xenofoabe, gay cu biblioteci militante, evrei cu biblioteci sioniste, mistici cu biblioteci confuze. Eu as vrea sa-mi fac o biblioteca cu pisici. Nu cu Pluto a lui Poe, sau alte magarii de ev mediu. Carti cu pisici misto, destepte, ironic torcatoare si etern intelegatoare cu limitele intelectului uman. Ma gandesc la cateva si

Torschlusspanik

Torschlusspanik, cuvânt german, tradus mot a mot cu frica de închidere a uşilor, aici are de a face cu diminuarea posibilităţilor, oportunităţilor, o lume care intră la apă în timp.

Pentru Dorotheea Augustin nici o zi nu era banal însorită

Problemele globale ale omenirii. Pe scurt

Nevoia de cunoaştere a fiecărui individ uman ar putea fi, în teorie, măsurabilă. Ba chiar anticipată la un moment dat, în copilărie sau chiar la naştere, dacă s-ar dovedi că datele sunt în totalitate conţinute în zestrea genetică. Ca un fel de lungime de undă, ca o frecvenţă. Apoi ar putea fi făcută o hartă completă a tipurilor de explicaţii asupra lumii, fiecare cu frecvenţa ei. Asta ar fi uşor de făcut deoarece argumentele subtilizatorilor profesionişti ai curiozităţii umane sunt, la urma urmei, oricum calibrate pe un anume tip de target.

Harta lui Pavel

Harta fusese rodul unei munci migaloase intinse pe intreaga durata a vacantei de vara si avea ca scop declarat reflectarea cat mai fidela a ordinii lumii. Pentru inceput, a lumii in centrul careia se afla o silueta cu ghiozdan ce il reprezenta pe Pavel, centru al universului sau si, in corespondenta, punctul de pornire a vastei intreprinderi cartografice. Era o lume cu arii si granite inselatoare, capabila de a se replia asupra ei insasi

Herta Muller si copiii plumsuckerilor

Discutia despre premiul Nobel primit de Herta Muller mi-a confirmat cele mai sumbre asteptari. M-au intristat (desi n-am zabovit mai mult de 10 minute) reflexele nationaliste ale lansatorilor de opinii cam prea romanesti pentru gustul meu. In loc sa recunoasca o renastere a unei mitteleuropa fantastica prin bogatie si diversitate, o lalaie cu detaliile idilei dintre autoare si mamaliga (salam cu soia). Literatura insa isi cam inghite temele, iar proza densa si concentrata vizual si poetic din Herztier va impresiona si in lipsa dosarelor si CNSAS-ului. In timp, ca si in cazul unui Kafka, vom avea doar imaginea statului politienesc fabulos prin brutalitate si tampenie. Raman in cap portretele complicilor prin care autoritatea totalitara se perpetueaza in formele dementei colective. Militienii, tarani la origine, isi manifesta autoritatea locala absoluta fata de cetateni, furandu-le si mancandu-le prunele si confrunta autoritatea parentala si orice traditie familiala (parintii lor le-au spus ca prunele verzi tampesc) rontaind in continuu prune necoapte.

”They knew where the plum trees were in every precinct they policed. . . . The plumsuckers were peasants. The green plums made them stupid. They ate themselves away from their duty. They reverted to childhood, stealing plums from village trees.”

P.S.

Cei doi Giafar

Numele meu este Giafar şi mă îndeletnicesc cu studiul unor probleme filosofice, fără însă să fiu propriu-zis un filosof. Si cum asta n-ar fi de ajuns, trebuie să mai mărturisesc ceva: astăzi am împlinit şaptezeci de ani. Oricât ar părea de stranie ideea de sărbătorire a şapte decenii de viaţă în pragul incontinenţei şi a debutului de cataractă, planificasem o petrecere cu un grup de prieteni cu care aveam multe lucruri în comun. Şi aş fi pariat chiar pe câteva ore de euforie autentică după miezul nopţii dacă un plic

Prevestiri din anul Boului

Faceam parte din gama discreta a acelor workaholici pierduti in vreun proiect cu autor colectiv, nestructurat si haotic, care se chinuiau sa se ia in serios in lipsa unei dispozitii oficiale in acest sens; indivizi care fac orele suplimentare fara sa li se ceara si de obicei fara sa li se observe vreodata si isi petrec majoritatea weekend-urilor tot la birou pentru a nu lasa lucrurile neterminate, pentru a gasi mereu noi modalitati de a fi in control, in final pentru a se consemna ca au facut tot ce le statea in putinta. In compensatie zeii corporatisti ii haruiesc cu un obiect al muncii atat de particular si de confuz, a carui utilitate si importanta lumeasca li se dezvaluie cu greu pana si acestor titani ai birocratiei.

Acesta ar fi pe scurt mecanismul prin care cineva investit peste noapte cu o responsabilitate ca aceea de a gasi strategii de eficientizare a consumului de carton presat se invaluie brusc intr-un nor misterios si sumbru, ca Ganymede ridicat in Olimp. Lupta impotriva degradarii iubirii de sine nu ia in acest caz forma dezvoltarii unor laturi complementare ale personalitatii sau cultivarii unui eu social sau erotic, deoarece toata lumea stie ca nu e bine sa alergi dupa doi iepuri. Asa ca titularul postului strange cat poate vrabia din mana si printr-o asceza si o practica necontenita a autosugestiei ajunge sa ii confere sarcinii sale o aura de intimitate creatoare, de nedeconspirat cu nici un pret.

In rarele momente cand pot fi observati in societate exista cateva semne dupa care pot fi recunoscuti imediat si fara gres acesti copii mai putin doriti ai capitalismului tarziu: bauturile scumpe si eventual monosilabice comandate de la bar – efect al raritatii iesirilor si al lipsei cronice de pofta si evitarea schimbului de priviri cu cei din jur, nedorind sa initieze vreo conversatie. Dupa un timp indelungat in care un asemenea subiect este in centrul preocuparilor tale zilnice, iti este greu sa te acordezi la alte registre pentru care “ceea ce faci tu”, continutul conditiei tale de homo faber nu poate reprezenta decat ceva trivial si insignifiant, capabil doar sa starneasca rasete cand te ridici sa cauti toaleta.