Am gasit ceva. Si chiar imi place cum arata asa:
Pisici din carti
Un pisoi e esential pentru gandirea sanatoasa; atrage intotdeauna atentia asupra faptului ca sunt lucruri despre care mai bine s-ar tace (in mod wittgensteinian).
Am cunoscut nationalisti cu biblioteci xenofoabe, gay cu biblioteci militante, evrei cu biblioteci sioniste, mistici cu biblioteci confuze. Eu as vrea sa-mi fac o biblioteca cu pisici. Nu cu Pluto a lui Poe, sau alte magarii de ev mediu. Carti cu pisici misto, destepte, ironic torcatoare si etern intelegatoare cu limitele intelectului uman. Ma gandesc la cateva si - mai mult>
Torschlusspanik
Torschlusspanik, cuvânt german, tradus mot a mot cu frica de închidere a uşilor, aici are de a face cu diminuarea posibilităţilor, oportunităţilor, o lume care intră la apă în timp.
Pentru Dorotheea Augustin nici o zi nu era banal însorită - mai mult>
Problemele globale ale omenirii. Pe scurt
Nevoia de cunoaştere a fiecărui individ uman ar putea fi, în teorie, măsurabilă. Ba chiar anticipată la un moment dat, în copilărie sau chiar la naştere, dacă s-ar dovedi că datele sunt în totalitate conţinute în zestrea genetică. Ca un fel de lungime de undă, ca o frecvenţă. Apoi ar putea fi făcută o hartă completă a tipurilor de explicaţii asupra lumii, fiecare cu frecvenţa ei. Asta ar fi uşor de făcut deoarece argumentele subtilizatorilor profesionişti ai curiozităţii umane sunt, la urma urmei, oricum calibrate pe un anume tip de target. - mai mult>
Harta lui Pavel
Harta fusese rodul unei munci migaloase intinse pe intreaga durata a vacantei de vara si avea ca scop declarat reflectarea cat mai fidela a ordinii lumii. Pentru inceput, a lumii in centrul careia se afla o silueta cu ghiozdan ce il reprezenta pe Pavel, centru al universului sau si, in corespondenta, punctul de pornire a vastei intreprinderi cartografice. Era o lume cu arii si granite inselatoare, capabila de a se replia asupra ei insasi - mai mult>
Herta Muller si copiii plumsuckerilor
Discutia despre premiul Nobel primit de Herta Muller mi-a confirmat cele mai sumbre asteptari. M-au intristat (desi n-am zabovit mai mult de 10 minute) reflexele nationaliste ale lansatorilor de opinii cam prea romanesti pentru gustul meu. In loc sa recunoasca o renastere a unei mitteleuropa fantastica prin bogatie si diversitate, o lalaie cu detaliile idilei dintre autoare si mamaliga (salam cu soia). Literatura insa isi cam inghite temele, iar proza densa si concentrata vizual si poetic din Herztier va impresiona si in lipsa dosarelor si CNSAS-ului. In timp, ca si in cazul unui Kafka, vom avea doar imaginea statului politienesc fabulos prin brutalitate si tampenie. Raman in cap portretele complicilor prin care autoritatea totalitara se perpetueaza in formele dementei colective. Militienii, tarani la origine, isi manifesta autoritatea locala absoluta fata de cetateni, furandu-le si mancandu-le prunele si confrunta autoritatea parentala si orice traditie familiala (parintii lor le-au spus ca prunele verzi tampesc) rontaind in continuu prune necoapte.
”They knew where the plum trees were in every precinct they policed. . . . The plumsuckers were peasants. The green plums made them stupid. They ate themselves away from their duty. They reverted to childhood, stealing plums from village trees.”
P.S. - mai mult>
Cei doi Giafar
Numele meu este Giafar şi mă îndeletnicesc cu studiul unor probleme filosofice, fără însă să fiu propriu-zis un filosof. Si cum asta n-ar fi de ajuns, trebuie să mai mărturisesc ceva: astăzi am împlinit şaptezeci de ani. Oricât ar părea de stranie ideea de sărbătorire a şapte decenii de viaţă în pragul incontinenţei şi a debutului de cataractă, planificasem o petrecere cu un grup de prieteni cu care aveam multe lucruri în comun. Şi aş fi pariat chiar pe câteva ore de euforie autentică după miezul nopţii dacă un plic - mai mult>
Prevestiri din anul Boului
Faceam parte din gama discreta a acelor workaholici pierduti in vreun proiect cu autor colectiv, nestructurat si haotic, care se chinuiau sa se ia in serios in lipsa unei dispozitii oficiale in acest sens; indivizi care fac orele suplimentare fara sa li se ceara si de obicei fara sa li se observe vreodata si isi petrec majoritatea weekend-urilor tot la birou pentru a nu lasa lucrurile neterminate, pentru a gasi mereu noi modalitati de a fi in control, in final pentru a se consemna ca au facut tot ce le statea in putinta. In compensatie zeii corporatisti ii haruiesc cu un obiect al muncii atat de particular si de confuz, a carui utilitate si importanta lumeasca li se dezvaluie cu greu pana si acestor titani ai birocratiei.
Acesta ar fi pe scurt mecanismul prin care cineva investit peste noapte cu o responsabilitate ca aceea de a gasi strategii de eficientizare a consumului de carton presat se invaluie brusc intr-un nor misterios si sumbru, ca Ganymede ridicat in Olimp. Lupta impotriva degradarii iubirii de sine nu ia in acest caz forma dezvoltarii unor laturi complementare ale personalitatii sau cultivarii unui eu social sau erotic, deoarece toata lumea stie ca nu e bine sa alergi dupa doi iepuri. Asa ca titularul postului strange cat poate vrabia din mana si printr-o asceza si o practica necontenita a autosugestiei ajunge sa ii confere sarcinii sale o aura de intimitate creatoare, de nedeconspirat cu nici un pret.
In rarele momente cand pot fi observati in societate exista cateva semne dupa care pot fi recunoscuti imediat si fara gres acesti copii mai putin doriti ai capitalismului tarziu: bauturile scumpe si eventual monosilabice comandate de la bar – efect al raritatii iesirilor si al lipsei cronice de pofta si evitarea schimbului de priviri cu cei din jur, nedorind sa initieze vreo conversatie. Dupa un timp indelungat in care un asemenea subiect este in centrul preocuparilor tale zilnice, iti este greu sa te acordezi la alte registre pentru care “ceea ce faci tu”, continutul conditiei tale de homo faber nu poate reprezenta decat ceva trivial si insignifiant, capabil doar sa starneasca rasete cand te ridici sa cauti toaleta.
Despre efectul civilizator al televiziunii de stiri
Domeniul de posibilitate al vulgaritatii este spatiul circumscris in “aici si acum” al realitatii personale. Spatiu prin excelenta usor alterabil si promiscuu, expus nu doar la stimuli si continuturi empirice directe, cat la interventia mediatorilor ce livreaza realitati la kilogram. Redimensionate ca importanta prin iluzia simultaneitatii in direct si simularea privirii ubicue, toate au in comun textura si dimensiunea istorica autentica a unui ostropel regurgitat la ore fixe de tatulici.
Daca vreun medieval cu dintii stricati cauta luminile ratiunii si locuirea in sine prin izolarea gandirii directionate de datele simturilor, considerate impure, implinirea generatiilor ce i-au urmat duce o lupta mult mai pasionanta si mai barbateasca, caci are de a face cu un bombardament continuu de tatulici (exista si personaje cu adevarat sinistre in media, dar de ele mi-e deja prea frica pentru a le numi). Repertoriul de conceptii, trairi, mese de pranz si indispozitii matinale ale unui asemenea erou civilizator mediatic face parte din realitatea impartita pe intervale orare si grade de toxicitate a degustatorului de stiri (si alte tragedii umane). Un sir de intamplari fara cap si fara coada ce se desira haotic pe masura ce se intampla (sub pretextul unei deontologii necrofile a profesiei) balteste intr-un sos purulent de false argumente etice si terifiante invocari culpabilizatoare ce constituie substanta televiziunii de stiri.
Personajul fictiv al generatiei are o atitudine relaxata fata de hrana semipreparata, fata de rosiile fara gust de la Carrefour si una de intelegere fata de suvoiul de laturi informationale (explicate prin mecanisme de piata si rating). Comunitatea infiereaza sistematic fumatul si fumatorii care se incapataneaza sa strice media sperantei de viata a natiunii, judetului, rasei si cartierului. Traim ce e drept, in medie, mai mult decat medievalii, ceea ce ipotetic inseamna ca facem mai mult si mai multe. Dar sunt si copii nascuti orbi, surzi, idioti sau nevolnici care traiesc o suta de ani fara sa se sinchiseasca de frontierele cunoasterii umane.
P.S. Conceptul de sanatate televizat e o vulgaritate spusa de o baba proasta.
Publicitate stradala
“Vrei sa traiesti in Primaverii?” ma intreaba un gras la metrou. Eu tac, nu stiu, nu-l cunosc. “Vrei sa traiesti in Primaverii?”, zice pe acelasi ton. E plictisit, ii stie el pe astia ca mine si bate vantul in metrou. Ma priveste insistent, ma intorc involuntar in profil. Dimineata mi-am stors un cos, acum probabil imi acopera un obraz intreg, sangerand purulent. “Poate, care-i treaba?”, intru in joc ca unul care il joaca, ba chiar scrie reguli in pauza de pranz. “Vino maine la patru la Fabrica de Paine”, zice, la fel de egal.
Ma duc, ne gasim. Poate am putea sa ne tutuim. Da, sa ne tutuim, sa ne tutuim toata viata. Dar sa revenim. Sa revenim, sa revenim si sa ne tutuim. Nu e simplu. Trebuie aia si aia. Alea sunt. Mai e ceva. “Ca sa traiesti in Primaverii trebuie sa ai un ideal. Si idealul , mai mult sau mai putin, este chiar sa traiesti in Primaverii.”
Am plecat. Acum e mai bine. Nu voi trai de maine in Primaverii, nici macar n-as locui acolo, dar am un ideal. Si de cand am un ideal, simt intr-adevar ca supravietuirea merita traita.
