Calatorie la Balcic

Partea I

in care o aparitie de cosmar imi da fiori, iar un chelner bulgar face lumina intr-o problema delicata.

***

O smucitura zdravana imi revela, nu fara emotii, chipul celei care bolborosea in nestire. Victima a simetriei rezervarilor din autocar era o babatie schimonosita cu maxilarul atarnand dezarmant spre podea, lasand colturile gurii sa infatiseze una din cele mai dispretuitoare expresii pe care le-a provocat vreodata un grup de turisti. Profilul amorf sugera o compozitie la care trudise sute de ani, in felul in care se vorbeste de obicei in cazul formarii stalagmitelor. Socul aparitiei era insa desavarsit de sprancenele pictate strident cu un creion vinetiu si o claie de par ridicata ce l-ar fi facut pe Hansel sa o ia pe Gretel de mana si sa fuga zbierand ca apucatii prin padure.

In timp ce, cu o usoara jena, mi-am surprins muschii faciali incercand un tribut adus ingretoseniei pietrificate de vis-a-vis, auzul meu, fara indoiala pus in alerta, reusi sa descifreze ceva din litania apoasa: „unde-s, maica, astia? nu-i, maiculita, nimeni aicea”. Intr-adevar, traversam sate ce pareau parasite si de-abia dupa vreo ora de mers de la Ruse aparura primii mesageri ai prieteniei dintre popoare, doi batranei cu nasul rosu, semn neindoielnic al afinitatii dintre neamuri.

***

Pe drum depasisem, fara voiosie, in inmarmurirea generala, un numar de alte autocare, toate pline ochi de replici mai proaspete sau mai inerte ale fantomaticei mele companioane. Parea mai degraba un convoi pus la cale de un stat ce-si trimitea inteleptii in munti spre iertarea pacatelor decat o plecare in vacanta, iar slagarele zaharisite din autocar intareau impresia neplacuta de surghiun organizat. Ma intrebam aiurea daca nu au existat si deportari in Siberia cu muzica mai ritmata.

***

Primul localnic ce a avut ocazia sa ma auda trancanind o engleza semi-fonetica, cu accente de inima-albastra, a fost (si surprizele se termina aici!), un chelner. M-a inveselit brusc solicitudinea totala si entuziasmul cu care ma asculta apropiindu-si constant urechea dreapta de gura mea de parca asa m-ar fi inteles mai bine, iar in momentul in care i-am cerut indicatii cu privire la locatia hotelului, s-a detasat brusc si, fara ezitari, a ridicat o mana strigand in romana: „Sus!”. „Sus, sus!” repeta zambind cu gura pana la urechi privindu-ma fericit ca pe fratele revenit miraculos din bejenie. Am plecat, multumindu-i afectuos si intrebandu-ma daca o strangere in brate nu ar fi fost mai potrivita.

Nu mi-a luat insa prea mult timp sa realizez ca, orasul fiind construit in intregime pe dealuri, orice traseu as fi incercat sa identific cu ajutorul inimosului meu ajutor ar fi fost rezolvat in mod similar. In timp ce puneam , cu o nuanta de dezamagire, prietenia si disponibilitatea aratata pe seama a nenumarate experiente similare si a gratitudinii fata de o limba ce foloseste un cuvant monosilabic ca panaceu al orientarii turistice, am urcat intr-un taxi.

Partea a II-a

in care un cosmar se transforma intr-o langusta cu maioneza si nu invers.

„And now, what?”

Parte din pricina oboselii, parte din cauza cautarii infrigurate a unui plan, un sir de imagini si mesaje scurte, mobilizatoare, in dialect mentalez propriu, se desfasurau ca niste cadre a unui film in productie la lumina  stroboscopica a sinapselor. Ca atare, am decis concedierea in masa a regizorului, scenaristilor si intregii echipe de hollywoodieni neuronali pusa pe organizarea primei mele zile de vacanta si am intrat in cel mai nefericit birt pe care l-am gasit pe faleza. Corolar al intrarii intr-o carciuma la ora pranzului este abandonul dantesc, eu abandonam insa planuri pastrand o speranta: speram ca efectul alcoolului si al florilor de plastic va amuti definitiv entuziasmul creativ al cortegiului liliputan si, implicit, pofta mea ridicola de a ma implica in activitati turistice.

***

Nu ma inselasem. Decorul, sordid la prima vedere, avea acel efect tonic al kitsch-ului asumat, rezultat din straduinta si bune intentii. Un aranjament floral teapan (dintr-un plastic atat de rigid ca ar fi putut servi, cu mici imbunatatiri, drept cuier) imi fu proptit prieteneste in fata, in asa fel incat o frunza ascutita (cu care puteai taia lejer un dovlecel de mici dimensiuni) se oferea deschis presupuselor mele tentatii olfactive. M-am trezit, surprinzator, zambind cu un aer de recunostinta familiala pe care nu mi-l cunosteam. Simteam o caldura asemanatoare doar cu momentele in care, intins in pat, acceptam cu recunostinta mici cadouri ale pisicii Mau: o ata, un elastic, o bucata de sfoara; iar vaza cu flori de plastic, scrumiera si servetelele aduse in cursul ceremoniei de primire puteau fi foarte bine echivalente culturale pentru smirna, aur si tamaie.

Insufletit de aceeasi prietenie calda ce ar fi putut anima un conquistador la intalnirea cu primii bastinasi ai Noilor Indii, am decis sa ma adancesc in studiul meniului oferit, intr-un semn pios de atentie si apreciere cu care eram dator. Locul in care intrasem, in realitate un ultim adapost al alcoolicilor localnici (ceilalti ganditori tacuti aveau in fata mastica, vodca sau populara menta bulgareasca) imi aparea ca un ultim bastion al gingasiei si inocentei, izul acrisor de spirtoase fiind cu siguranta parfumul lasat in urma de trecerea unui unicorn amenintat de sagetile marketing-ului lateral.

Facusem o confuzie. Credeam ca intrasem intr-un birt cu sase mese, dar meniul anunta cu discretie aristocratica un restaurant nevazut garnisit cu delicatese de la malul marii. M-am uitat imprejur convins ca ma aflu intr-un basm cu sali de bal disimulate in colibe darapanate pentru ochii profani. Ceea ce vedeam amintea mai degraba un muzeu de tara intitulat pompos „Hermitage”. Am dibuit in spatele barului o batranica agitand o tigaie, dar in continuare legatura cu bautorii de menta era incerta. Convingerea mea pur apriorica asupra salturilor axiologice din domeniul alimentatiei publice m-a impins sa comand tare, fara nici cea mai mica urma de ironie, in bulgara: „Langusta ot maioneza, und Cabernet Sauvignon from Targovishte!”

***

De cand BBC-ul are astrolog oficial, iar televiziunile dezbat vise premonitorii si invita personaje cu bobi si ghioc, s-ar zice ca nimic nu m-ar mai putea surprinde. Tradari, intalniri la drum de seara, incasari intr-o zi de marti, toate sunt cuprinse in panza de paianjen a lumilor posibile intinsa de horoscopul matinal. Si totusi, glorie rasei umane, acesta nu a anticipat descoperirea structurii ADN-ului, existenta unei planete ascunse si in nici un caz, calitatile de netagaduit ale langustei si ale vinului, nestirbind astfel cu nimic meritele temerarilor slujitori ai progresului. Empiristii au avut intotdeauna locul lor binecuvantat sub soare, mi-am spus atunci multumit, imaginandu-mi o tabula rasa din carnea unei languste peste care se pusese, in cazul meu, maioneza.

***

Sunt momente in curgerea unei scriituri cand acea aglomerare semiotica mai mult sau mai putin dezagreabila inceteaza a mai conta ca jurnal, prizand primii fiori ai literaturii. Pierzandu-si sinceritatea si astfel, presupusa inocenta semantica, ea permite autorului si cititorului deopotriva imersiunea intr-un lichid amniotic mult mai rarefiat: acela din care se naste naratiunea creatoare, programatica, nascatoare de institutii, oranduiri, intemeietoare de comunitati si relationari specifice. Acest moment coincide in unele cazuri cu aparitia unui cadavru.

Anunțuri

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s