Categorie: Pisici

Al treilea vis cu motani

Motanul trăgea cu urechea la o discuţie aprinsă, în rândul din spate unde un grup de cetăţeni dezbăteau cu ardoare problema catedralei mântuirii focşănenilor. Cînd socoti că e momentul oportun interveni, în timp ce cu o gheară îşi îndrepta senioral una dintre mustăţi: „o discuţie despre mântuirea colectivă nu poate fi totuşi decât o discuţie de mântuială”, zise şugubăţ.

Apariţia lui avu darul de a amuţi spiritele aprinse. Şi ca în cazul unui foc peste care torni o cană cu apă, vâlvătaia se încordase în starea latentă a jarului, din care ştii că va izbucni flacăra, mai mare şi mai violentă. Şi chiar aşa se întâmplă. Un cetăţean mai în vârstă urlă ca apucat: „Cu tot respectul!”, apoi se aşeză brusc, intimidat de propria îndrăzneală, cam nelalocul ei. „Să vă aud, spuneţi. Hai să lăsăm respectul pentru ceremoniile televizate, acum suntem între noi, focşenenii. Suntem toţi concetăţeni, unii suntem veri, cumnaţi, cumetri, chiar fraţi, dacă-mi permiteţi. Haideţi deci să ne vorbim ca între fraţi buni”, îi replică mieros motanul, sărind cu o veselie neobişnuită de pe un picior pe celălalt, mişcare camuflată de faptul că avusese loc în întregime pe fundalul cozii la fel de portocalie ca şi picioarele. „Cu tot respectul”, reluă ca surd cetăţeanul revoltat adoptat ca frate de primar cu două secunde înainte. Avea de bunăseamă experienţa dialogului cu politicienii şi nu îi credea aşa cu una cu două, oricât de mieroşi sau binevoitori ar fi părut aceştia.” Am un nepot la Paşcani”, continuă netulburat, iar din reacţiile celor din jur, chiar şi cineva fără nici cea mai mică legătură de rudenie cu familia focşenenilor, ar fi putu deduce că aceasta nu reprezenta o noutate pentru nici unul dintre ei. „L-am vizitat anul trecut” mai spuse, declanşând o mişcare uşoară din cap a unui cumătru cu mustaţă aflat în faţa lui, aşa cum faci cu o melodie care-ţi place, aşteptând refrenul.”Şiiii, fiiind săăăăr-băăăă-toaaaaa-reeee” lungi fiecare silabă partizanul catedralei, ca pentru a permite grupului de susţinători să intuiască ce va urma. Nu părea să fie însă nevoie, deoarece mişcările de cap se înteţiseră, în aşteptarea unui final mult aşteptat.”Aaaam fooost, unde credeţi?” şi privirile se îndreptară toate spre primar, care tocmai îşi molfăia visător vârful cozii, activitare pe care trebui să o abandoneze brusc, nu fără un regret vizibil. „La un grătar?” întrebă cu autentică nedumerire, ceea ce produse un val de dezamăgire pe chipurile cetăţenilor electori. „La o pizza?” continuă, ceea ce provocă o autentică undă de reproş. „La Catedrala Mântuirii Păşcănenilor” veni refrenul mult-aşteptat. În mod clar, edilul-şef nu se aşteptase la aşa ceva. Prins total pe nepregătite, îşi adusese urechile în faţă, ridicând în acelaşi timp un picior. Profitând de aparenta înfrângere a primarului, un cetăţean cu voce piţigăiată începu să urle: „Şi la Bacău se mântuiesc! Şi la Bârlad, şi la Buzău!” de sub o şapcă cu Coca-Cola, un cunoscător puse sare pe rană: „Ce să mai zicem de Galaţi, unde Catedrala Mântuirii Gălăţenilor se spune că are turle de aur!” Era clar vocea cea mai autorizată a grupului, caci toţi o ascultară cu respect. Şi nimeni nu mai scoase nici un sunet până când şapca încheie: „şi gălăţenii ne râd în nas pe unde ne prind, ca la unii fără speranţă de mântuire ce suntem!”

Pauza însă îi permisese motanului să recapete terenul pierdut, iar din noua lui poziţie, degajată, cu un început de surâs ce-i dezvelea caninii ascuţiţi, grupul de cetăţeni înţelese că, într-un fel sau altul, mica lor revoltă se va termina prost. „Aveţi perfectă dreptate”, spuse primarul, apropiindu-se de masă. „Mâine dimineaţă voi pune pe masa consiliului acest proiect, şi până-n toamnă vom avea cea mai mândră catedrală din ţară. Aşa ca să le râdem în nas gălăţenilor, buzoienilor, chiar şi bucureştenilor. Căci oraş ca Focşaniul nu găseşti, nu-i aşa?” câţiva aprobară temători. „Câte turle are Catedrala Mântuirii Gălăţenilor?” urlă arcuindu-se, survolând cu ghearele şapca roşie. „Două, dacă au.” „Ei, noi vom face patru, în întregime din aur. Sau nu. Mai bine şase, să nu ne egaleze cineva între timp. Hai să facem douăsprezece, aşa ştiu că le va fi mai greu. Douăsprezece turle de aur masiv, sunteţi de acord?” „Da, cum să nu” – câţiva fuseseră luaţi de val şi se gândeau că primarul ăsta, cât o fi el de motan, tot nu putea rezista tentaţiei de a se pune bine cu drept-credincioşii oraşului. „Gata, am rezolvat, deci. O mică formalitate – faceţi o listă de donatori.” „O listă?” – câţiva crezuseră că îi înşeală auzul. „Şi ca să fie oamenii mai motivaţi, să donăm fiecare câte o mie de lei, pentru început. Vom găsi noi în tot oraşul ăsta zece dreptcredincioşi care să ne apere de pierzanie. Ce ziceţi?” „Păi, nu aşa voiam”, se fâstâci întâivorbitorul. „Nu aşa? Atunci să vă mântuiţi dracului separat!”, mai zise primarul, făcându-se nevăzut cu o flexibilitate ieşită din comun.

http://www.1001arte.ro/2010/12/un-vis-ciudat-in-care-apare-si-un-motan-portocaliu/

Anunțuri

Pisici din carti

Un pisoi e esential pentru gandirea sanatoasa; atrage intotdeauna atentia asupra faptului ca sunt lucruri despre care mai bine s-ar tace (in mod wittgensteinian).

Am cunoscut nationalisti cu biblioteci xenofoabe, gay cu biblioteci militante, evrei cu biblioteci sioniste, mistici cu biblioteci confuze. Eu as vrea sa-mi fac o biblioteca cu pisici. Nu cu Pluto a lui Poe, sau alte magarii de ev mediu. Carti cu pisici misto, destepte, ironic torcatoare si etern intelegatoare cu limitele intelectului uman. Ma gandesc la cateva si – mai mult>