Numărul 4

–          În fond, vreau să răspund unor acuzații nedrepte și nemeritate ce mi-au ajuns la urechi. S-au strecurat și greșeli în activitatea de zi cu zi a Primăriei. E un lucru pe care trebuie să-l recunosc, căci numai cine nu muncește nu greșește. Am plantat panseluțe, toporași și viorele în scuarurile de pe șoseaua principală. Cele trei intersecții cu sens giratoriu găzduiesc fiecare câte o operă de artă: peștele, căprioara și Minunata Fecioară. O serie de acuarele inspirată din viața de zi cu zi a harnicilor locuitori ai municipiului poate fi admirată în sediul Primăriei. Opere ce ar trebui să satisfacă cu vârf și îndesat exigențele artistice ale oricărui cetățean onorabil.

Cu toate acestea, sunt printre noi unii, și aici mă refer a elemente abia întoarse din Capitală, pentru care nimic nu e bun, pe care nimic nu îi satisface. Pesemne că aerul poluat al cinismului metropolitan le-a luat mințile și acum nu-i putem mulțumi în nici un chip. Orice am face noi, ei vor spune „s-a mai făcut!”, „la Galați e și mai și!”, sau infama expresie: „în Capitală se aruncă cu asemenea porcării la gunoi.” Aceștia și-au permis să își râdă de munca noastră, de efortul colectiv al urbei noastre binecuvântate și să o numească cu cuvântul cel mai hidos pe care l-a auzit limba română, un cuvânt pe care urechile noastre nu-l pot auzi fără să se crispeze iar limba unui cetățean onorabil ar ezita să-l pronunțe. Este vorba, fără multă filozofie, de cuvântul kitsch. Au zis că statuile sunt chicioase, că acuarelele ce liustrează viața noastră cotidiana sunt chicioase, că florile sunt chicioase. Dar am să le răspund pe măsură. Vă rog acum să înaintați în mod ordonat spre blocul turn, la numărul 32. Ocoliți-l spre stânga și opriți-vă cu fața spre părculeț. Mulțimea se precipită brusc și ca trezită dintr-un somn adânc făcu câțiva pași năuci înspre piața de zarzavaturi. Abia apoi, după o scurtă efervescență de strigăte și oftaturi se hurducăni luând-o haotic în direcția opusă, spre blocul turn. Cei câțiva adolescenți ce ajunseră primii avură parte de o surpriză destul de violentă, căci se întoarseră imediat strigând la restul ….. de cetățeni electori pe care-l însoțiseră. Câțiva o luară la fugă, o femeie își pierdu un pantof, si fu basculată de un cetățean transpirat ce căra ăn brațe un borcan cu murături. Când în fine ajunse la locul faptei și bătrâna cu lumânări ce o luase în direcția ….. și reuși să se alinieze în zidul curioșilor ce …. o făcu nu doar să deschidă larg, gura știrbă ci și să …. temeinic câteva cruci largi.

În fața lor se afla o ramă aurită înaltă cât o casă bisericească, adică de vreo cinci metri și întinsă pe cel puțin zece. Prin ea se putea observa un peisaj idilic: covoare întinse de zambile și ghiocei, izvorul susurând albastru în lumina soarelui de primăvară, cupluri de îndrăgostiți cu flori în mână pe băncuțele din parc. Din coroana unui copac în care fusese urcată o boxă, răsună din nou vocea edilului șef:

–          Vă mulțumesc, dragii mei, că m-ați ajutat să deschid acest experiment. E un experiment menit să închidă pentru totdeauna vocile acestor pseudocritici care tulbură viața voastră, a tuturora, cu false judecăți. Ei au venit cu un cuvânt venetic, noi avem posibilitatea să răspundem cu singurul adevăr de pe Pământ. Ceea ce vedeți e opera singurului artist incontestabil. Viorele, ghiocei, apă de izvor, copii, îndrăgostiți, cerul albastru și iarba verde. Ne-am întors cu fața spre Dumnezeu și asta am văzut. Dacă ar fi să ne luăm după gurile lor spurcate și după mințile lor poluate de gazele de eșapament ale Marelui Oraș. Dumnezeu e cel mai mare kitschoman. Dacă opera lui e chicioasă, atunci să ne mândrimcă și ale noastre sunt. După chipul și asemănarea lui să fie. Vrem kitsch dacă și lui îi place.

Cu toate că un asemenea discurs rareori merită înterrupt, în acel moment se întâmplară trei lucruri simultan. Bătrâna care-și căuta cocarda roșie căzută pe sub veston reuși să-și rupă o lumânare, încercă să  prindă capătul în cădere și ateriză în fund întoarsă cu spatele la operă ….., o domnișoară plasată în dreapta tabloului se smulse din îmbrățișarea iubitului si îi altoi tam-nesam o palmă, aruncând florile primite pe aleea pietonală, iar în stânga imaginii apăru motanul portocaliu care se repezi către o babă ce zăcuse ….. până atunci pe caldarâm și o ridică pe nepusă masă în brațe ca pe un trofeu vânătoresc.

“Doresc să vă atrag atențiaaaaaaaaa”, – mieună apariția vărgată și mulțimea constată cu mirare că, lipsit de microfon, vocea sâsâită a motanului se auzea dintr-o dată mai tare decât boxele – , “asupra unui detaliu din această lucrare. Ce fel de cunoscători de artă am fi dacă nu am considera spre analiză câte un detaliu relevant? Căci geniul, ca și diavolul stă în detalii: IAR Dumnezeu și Diavolul se presupun reciproc așa încât nu există operă de artă fără detalii și mă refer aici la acele detalii care odată luate în considerație să nu arunce o altă lumină asupra creației, a geniului artistic, a artei în general, a lumii în care trăim. Sper că mă urmăriți cu atenție, sper că mă înțelegeți”.

Argumentația turuită foarte rapid, cu debitul verbal al unui commentator sportiv, avea darul de a scoate total mulțimea din amorțeală. Un grup compact de aproape o duzină de tineri sportivi îmbrăcați în trening își scoaseră în acela;i timp degetele din gură, iar în grupul de casnice, șase doamne își coborâră brațele din șolduri în timp ce celelalte șase ce stătură până atunci cu mâinile atârnate pe lângă corp, hotărâră simultan să și le arboreze defensiv proptite în găicile blugilor / oasele pelviene.

Iar acest detaliu pe care vi-l supun atenției acum, în acest moment în care în mâinile voastre se află viitorul orașului nostru, în care de judecata voastră depend destinele copiilor noștri, este moartea. Această bătrână era aici în colțul din stânga jos. Ați remarcat această siluetă? Presupun că nu. Și totuși e un detaliu important. Dacă asta e într-adevăr opera lui Dumnezeu cum distinsul primar a afirmat și eu nu contest niciun cuvânt de-al Domniei Sale, atunci, nu v=ați întrebat, unde e semnătura? Cum poate cel mai authentic dintre tablouri, lucrarea celui mai mare artist cu putință, opera de artă perfectă prin definiție să rămână nesemnată? Ar fi o lipsă de perfecțiune,ceea ce logica divină nu permite. Eu nu am venit aici nici în calitate de critic de artă, nici de artist, după cum m-ați înțeles, Dumnezeu e singurul artist adevărat – iar Dom Primar e curatorul Său, am venit să vă dezvălui ceea ce ochii voștri păreau să nu vadă. Ademeniți de cuvintele primarului – galerist, v-ați ațintit privirea ca niște clienți amatori ba spre cerul bleau ciel, ba spre iarba verde, ba spre îndrăgostiții de pe băncuțe. Ca un bun vânzător, mult stimatul nostru edil v-a făcut să ignorați acest amănunt din colțul din stânga jos. O bătrână care a murit azi dimineață în timp ce se ducea la cumpărături. S-a oprit aici, s-a așezat pe trotuar și, din cause necunoscute atât iubitorilor de artă cât și celor din afara mediului artistic orășenesc, a dat ortu popii. Ați recunoscut semnătura artistului? Sper că da. Și revolta împotriva curatorilor fără dezlegare. Căci prin semnătura aceasta, Dumnezeu a vrut ca toată lumea să știe că niciodată, în niciun context, în nicio lume posibilă sau imposibilă, nu a pictat vreo acuarelă din sediul Primăriei.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s